Vals lent

In anul 1874 intr-un club select din Anglia se prezenta pentru prima data un dans importat din SUA numit “ Boston ”. Intre 1910 si 1914 foarte multa lume mergea in centrul Londrei in “Boston Club” din hotelul Savoy pentru a dansa Vals Boston, predecesorul Valsului Lent de astazi. Un lucru mai deosebit care se poate aminti despre Boston este faptul ca partenerii dansau unul langa celalalt, pozitia nesemanand de loc cu cea de astazi.
Masura muzicala este de 3/4 (trei patrimi intr-o masura muzicala), tempoul fiind de 27-30 masuri pe minut. De origine engleza, muzica are un caracter romantic, visator, sentimental si sensibil. Este caracterizat prin inaltari si coborari ample si elegante, fiind considerat regele de necontestat al dansurilor de societate.

Tango

Anibal Troilo spunea ca in tango exista o 'obisnuinta a asteptarii'.
Inaintasul Tangoului a fost Milonga.
La inceputul secolului 20, Milonga (in care exista miscarea specifica scurta si oprita de cap si de umeri) era dansata in sali mici, de inalta societate din Brazilia.
Din 1900 mai multi amatori din comunitatea argentiniana au incercat fara succes sa introduca Tangoul (36 de masuri pe minut) in Paris . Tangoul nu a fost acceptat nici la Londra, fiind considerat un dans erotic.
In 1907 dupa cateva schimbari de stil si in urma unui concurs de dans pe Riviera Franceza, Tango-ul a fost acceptat atat la Paris cat si la Londra la petreceri, ceaiuri sau cine dansante („Tango teas” „Tango Soupier”), ce aveau ca invitati dansatori profesionisti.
Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30-33 masuri pe minut.
Caracterul dansului este dat de miscarile sincopate si de pauzele dramatice, iar maniera de abordare depinde in mare masura de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului pasional al acestuia. Este un dans plin de personalitate, cu multa traire interioara care invaluie publicul cu parfumul sau.

Vals vienez

Exista mai multe versiuni privind originea acestui dans.
Prima varianta sustine ca originile Valsului Vienez se gasesc in secolele XII – XIII in zona de sud a Alpilor germani, dansul aparand sub denumirea de “Nachtanz”.
Predecesoarele Valsului Vienez au fost dansurile „Allemande” si „Menuetul”.
Valsul era supranumit „dansul interzis”, deoarece cand a ajuns in salile vieneze de dans, partenerilor le era permis sa se atinga! Acesta era un lucru nemaiauzit si a avut ca rezultat defaimarea acestui dans de catre oficialitati ale bisericii si conducatori ai comunitatii austriece. Dar datorita faptui ca era dansul preferat al tinerilor a continuat sa fie dansat. Ca urmare a trecerii catre dansul de salon, s-a transformat intr-un dans elegant, muzica devenind mai rafinata si orchestrata, instrumentele cele mai folosite fiind pianul, vioara si basul. In 1787 adus pe scena Operei din Viena, a dat nastere unor dezbateri aprinse. Mozart a fost un admirator inflacarat al Valsului, in una dintre operele sale Don Giovanni fiind cantate trei valsuri unul dupa altul.
Masura muzicala este de 3/4, tempoul fiind de 58-60 masuri pe minut.
Este cel mai cunoscut dans standard.
Valsurile vieneze au fost consacrate si de alti compozitori de muzica clasica ale caror opere au ajuns adevarate capodopere, printre care amintim “Lacul lebedelor”, “Frumoasa din padurea adormita”, “Spargatorul de nuci”, care au ajuns sa fie cunoscute de o lume intreaga.

Slow fox

Inaintasul Slow Foxtrotul-ui a fost Foxtrot-ul. Foxtrot-ul a aparut la inceputul anilor 1920, multe din figurile acestuia, adaptate sau nu, fiind introdu-se ulterior si in Vals Lent. O teorie spune ca vulpea (fox) ar fi avut o legatura cu denumirea, ea fiind animalul care se poate deplasa cu toate 4 picioarele pe aceeasi linie. Asemanarea cu deplasarea din Slow Fox fiind evidenta. Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30 masuri pe minut. Slow-Fox-ul este plin de prestanta si caracteristic stilului englezesc. Este dansul cu cea mai mare eleganta, gratie si stil si impune dansatorilor un simt al echilibrului si o tehnica a picioarelor ce trebuie bine stapanite, toate acestea conferind spectatorilor impresia de plutire pe ring. Se danseaza pe melodiile de mare stralucire ale stilului jazz lent - blues lansat de marii cantareti Ella Fitzgerald si Louis Armstrong.

Quick step

Dezvoltat in timpul primului Razboi Mondial in suburbiile New York-ului, a fost interpretat initial de dansatori africani si caraibieni, debutul fiind in music-hall-uri americane. Foarte repede a devenit popular si in salile de dans. Quick step-ul a devenit foarte popular deoarece a oferit tinerilor din clasa de mijloc a societatii un ritm plin de veselie si dinamism specific varstei lor. Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 50 masuri pe minut. Este cel mai energic dans standard, jucaus si vioi, cu un ritm ascutit dar, in acelasi timp, usor ca un fulg, emanand un farmec aparte. Figurile sunt dinamice pretinzand mult exercitiu si sincronizare. Stilul Quick-step-ului este dat mai ales de elanul “fulgerator”, de pasii iuti ce ocupa in avantul lor un spatiu mare.

Samba

Samba isi are originile in Africa , dar a fost descoperita in Brazilia, unde s-a dezvoltat, devenind de altfel si un dans national, fiind o combinatie de influente africane, indiene si iberice. Numeroasele versiuni ale Sambei - de la Baio(pronuntat Bajao) la Marcha - sunt dansate la Carnavalul de la Rio si in scolile de samba. In anii 1930, Samba s-a numit Carioca. Filmele au dus rapid la popularizarea ei, ca de exemplu Fred Astaire si Ginger Rogers. Samba din cadrul dansului sportiv pastreaza elemente pe care brazilienii le considera a fi adevarata samba, insa acest dans a fost structurat in anul 1956 de catre Pierre Lavelle. Din acel moment, au aparut numeroase tipuri de samba in directa legatura cu moda vremurilor. Masura muzicala este de 2/4, tempoul fiind de 50-52 masuri pe minut. Pentru a reusi exprimarea adevaratului caracter al Sambei, dansatorii trebuie sa abordeze o interpretare vesela, exuberanta. Majoritatea figurilor de Samba ce se danseaza astazi, sunt realizate prin miscarea soldurilor, miscare dificila, dar fara de care dansul si-ar pierde efectul.

Cha-Cha

La sfarsitul anilor 1940, in Havana , Cuba , trupele de muzicieni americani si cubanezi cantau in cazinourile marilor orase. Cateva dintre aceste orchestre au incercat sa combine ritmul american de jazz, cu cel cubanez de rumba. Rezultatul a fost Mambo. Printre numeroasele figuri de mambo, exista una care se numea "chatch", care implica trei miscari rapide ale greutatii urmate de doi pasi mai lent realizati. Pana la inceputul anilor 1950, aceasta figura a schitat un nou dans, dans numit cha – cha – cha. Numele Cha-Cha-Cha apare prima data in Haiti , ca fiind o componenta a clopotului. Acest clopot era facut dintr-o placa, ce scotea un zgomot "cha-cha" cand era frecata. O alta versiune a numelui acestui dans ar fi urmatoarea: cand femeile cubaneze danseaza pantofii lovesc cu calcaiele podeaua in ritm de cha-cha-cha. O alta ipoteza este provenienta din cuvantul spaniol "chacha", care inseamna asistenta medicala, sau din "chachar" care semnifica "a mesteca frunze ale arborelui de cacao", sau din "char" care inseamna "ceai".Cha-cha-ul in sine a fost inventat in 1954 de un violonist cubanez Enrique Jorrin. Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30 masuri pe minut. Denumirea acestui dans a fost prescurtata, din Cha-cha-cha devenind Cha-cha. Cha-cha-ul este un dans plin de viata, ce implica miscari rapide ce trebuie sa degaje o atmosfera vesela, de joaca, putin obraznica, strengareasca. Are un ritm sacadat, plin de vitalitate si forta, dansandu-se pe melodii ce au imprumutat multe elemente din jazz, beat si disco. Cha-cha-ul este popular si astazi, ritmul lui putand fi auzit in muzica lui Julio Iglesias, Gloria Estefan, Ricky Martin, Enrique Iglesias, Jennifer Lopez, Chayanne si multi altii.

Rumba

Exista doua surse ale Rumbei, una spaniola si alta africana. Dar dezvoltarea principala a avut loc in Cuba , desi au existat dezvoltari similare si in alte insule din Caraibe si in general din America Latina. Introdus in Europa, s-a bazat mult pe entuziasmul si abilitatea interpretativa a profesorului londonez Monsieur Pierre, care in anii 30 impreuna cu partenera sa Doris Lavelle a popularizat adevarata versiune a Rumbei Cubaneze, in Londra. Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 25-27 masuri pe minut Senzuala, subtila si pasionanta, rumba este numita “perla dansurilor latino-americane”, fiind un dans al iubirii si suferintei. Se caracterizeaza prin miscari ample ale bazinului si unduiri elegante ale bratelor, avand o melodicitate lirica, poate chiar un anumit melo-dramatism. Astazi multe din figurile de baza au pastrat vechea poveste pasionanta de dragoste in care femeia incearca sa domine barbatul cu ajutorul farmecului sau feminin. In coregrafiile reusite va exista intotdeauna un element de “tachinare si fuga”, barbatul fiind ispitit si apoi respins. Pentru partenera miscarile cele mai atractive sunt cele de bazin, in timp ce partenerul isi foloseste intregul trup pentru a-si impresiona si domina partenera.

Paso Doble

Dansul Paso Doble este originar din Spania. Numele de ‘Paso Doble’ inseamna in limba spaniola ‘doi pasi’. Paso doble este unul din multele dansuri spaniole traditionale care sunt asociate cu diferite aspecte ale vietii speniole. Paso Doble s-a dezvoltat pe baza miscarilor matadorului in timpul coridelor. In acest dans partenerul este mult mai mult in centrul atentiei, partenerei revenindu-i rolul capei. Elementul de legatura intre corida si muzica acestui dans, este dat mai ales de caracteristica muzicii de mars folosita la inceputul coridei. Dansul acesta este ultimul dans ce se invata in timpul cursurilor de dansuri latino-americane, deoarece se bazeaza pe o coregrafie precis aranjata pe linia melodica, fiind un dans foarte dificil. Masura muzicala este de 2/4, tempoul fiind de 60-62 masuri pe minut. In momentul in care incepe muzica de Paso Doble, instantaneu se creaza o atmosfera specific spaniola. Modul de prezentare a acestui dans este cu pieptul larg, umeri desfacuti indreptati in jos, cu gatul tras pe spate, iar capul este inclinat usor in fata spre in jos. Aceasta este pozitia toreadorului care trebuie sa aiba contact vizual permanent cu taurul. Greutatea corpului este spre in fata, dar majoritatea pasilor ce merg spre in spate au conducere cu calcaiul. De obicei coregrafia este legata de structura melodica a dansului ‘Espagna Cani’, care este dansul tiganesc spaniol, acest dans avand trei bucati crescendo in muzica. Aceste momente sunt usor de remarcat datorita pozelor spectaculoase realiztae de catre dansatori, ceea ce adauga grandoare dansului.

Jive

Jive-ul, adus din America , s-a dezvoltat initial dintr-un dans numit « Jitteburg », prin eliminarea elementelor acrobatice si perfectionarea tehnicii. Originile cuvantului ‘jive’ nu se cunosc exact. Se poate referi la “jive talk”, adica la o vorbire galagioasa si colorata, nepotrivita, inselatoare sau exagerata. Acest cuvant reflecta caracterul dansului: saltaret si galagios. Primele influente ale jiveului vin de la sclavii africani din America . Acesti sclavi dansau cateva dansuri traditionale care aveau atat pasi simpli cat si tripli. De asemenea, muzica lor avea un ritm contiuu de bas si cateva elemente ale ritmului actual de jive. Acest dans este un amestec de Rock&Roll, Boogie –Woogie, American Swing si Jitteburg, de unde reiese caracterul expresiv si rapid al Jive-ului. Dansul Jive este un dans static, in timpul dansului neexistand multa deplasare. Timpii accentuati sunt timpii 2 si 4. In competitie Jive-ul dureaza intre 1,5-2 minute, numarul de batai pe minut fiind de 44. Muzica are un ritm de 4/4, cu tempoul de 42-44 masuri pe minut. Versiunea actuala de jive are pasii de baza formati din chasse-uri realizate in mod sincop, adica lateral, apropiat, lateral; conduceri laterale cu corpul stanga – dreapta, urmate de un pas de rock realizat in spate cu revenire spre in fata. Soldurile se misca cu o jumatate de bataie dupa fiecare pas, iar greutatea este mentinuta in permanenet catre in fata, adica pe pernita talpii. In timpul chasse-ului, datorita faptului ca se tine piciorul care conduce sus, formand un unghi de 90 de grade cu corpul, iar piciorul care urmeaza aparent inactiv, creaza iluzia optica a ceea ce se numeste „moonwalk” sau mersul pe luna, conferind dansatorului o prezenta interesanta de imponderabilitate.